MirunaStie.net

Simptomele unei relații fără sens! 13 semne că nu mai ești atrasă de partener!

În primă fază, o relație se înfiripă pe baza atracției fizice dintre două persoane. În foarte multe relații, atracția, pasiunea și interesul apar și dispar pe măsură ce timpul trece. Este cazul relațiilor de lungă durată, în special. Dacă treci printr-un moment în care simți că atracția sexuală dintre voi a dispărut sau că partenerul nu ți se mai pare la fel de fermecător ca la început, verifică semnele de mai jos, care-ți spun dacă ești într-o relație fără sens, lipsită de pasiune și atracție!

1. Aspectul lui fizic ți se pare neatractiv. Fie că obișnuia să se îngrijească mai bine la început, fie că în ultima vreme a pus câteva kilograme în plus, aspectul fizic al partenerului tău nu ți se mai pare atractiv. Desigur, dragostea adevărată înseamnă mai mult decât un fizic plăcut, însă fără atracția sexuală, ți se cam taie pofta de iubit. Încearcă să porți o discuție deschisă cu el pe această temă, iar dacă există îmbunătățiri pe care și le poate aduce singur din punct de vedere fizic, motivează-l să acționeze în acest sens.

2. Ai idei exagerate despre un corp fizic atractiv. Nu toată lumea este foarte bine înzestrată din punct de vedere fizic, însă dacă ai ales să fii cu el și la un moment dat ți-ai schimbat părerea despre cum ar trebui să fie corpul partenerului perfect, este posibil să te fi lăsat influențată de imaginile idealiste ale corpurilor noastre ilustrate în mass media, reclame, reviste, filme pentru adulți și așa mai departe. Realitatea e cu totul alta, iar corpurile noastre pot fi atractive din punct de vedere sexual, chiar și fără să aibă acele trăsături standardizate.

3. Îți place de altcineva. Te simți vinovată pentru că nu mai ești atrasă fizic de partenerul tău, însă vina este accentuată de faptul că găsești un alt bărbat mai atrăgător decât iubitul tău. Analizează foarte bine ce lipsește din relația ta și dacă există modalități prin care o poți îmbunătăți (în cazul în care este vorba de rutină), ce are în plus noul tău interes față de actualul iubit sau ce-i lipsește acestuia din urmă, comparativ cu celălalt. Gândește-te foarte bine dacă merită să-ți înșeli partenerul sau este mai bine să închei relația.

4. Te enervează glumele lui. Dacă înainte ți se părea a fi cel mai amuzant tip pe care l-ai cunoscut, iar acesta a fost unul dintre motivele pentru care ai acceptat să fii cu el, în momentul în care atracția fizică din partea ta s-a disipat, glumele lui vor începe să te calce pe nervi. Nu mai suporți să-i auzi tentativele de a glumi cu tine, te enervează tot mai tare, ba chiar ajungi să-ți dai ochii peste cap în astfel de momente.

5. Nu te mai atrage stilul lui. Fie că e vorba de stilul vestimentar sau de cel de-a fi, acum începi să-l găsești ridicol și chiar lipsit de gust, cu toate că înainte nu te deranja absolut deloc. De vină poate fi lipsa atracției sexuale.

6. Refuzi să mai ai parte de intimitate fizică cu el. De fiecare dată când vrea să faceți dragoste, găsești un motiv bun pentru a-l refuza: te doare capul, ești pe stop, nu ai starea de dispoziție necesară, etc. Abia dacă mai aveți parte de contact intim, iar atunci când chiar se întâmplă, simți că e mai mult o obligație decât o plăcere.

7. Te enervează orice face sau nu face. La început, nu te deranja dacă nu ducea gunoiul sau dacă nu-și făcea patul. Acum, astfel de detalii te scot din sărite. Să nu mai vorbim de faptul că orice tentativă a lui de a te ajuta în treburile gospodărești sau altele, te calcă pe nervi.

8. Nu ai chef să îi răspunzi la apeluri. De fiecare dată când te sună sau îți trimite mesaj, întârzii să-i răspunzi sau amâni cât poți de mult. Fie erai prea ocupată, fie aveai telefonul pe silențios, fie erai în altă cameră… și lista mai poate continua.

9. Nu mai ai nici o tragere de inimă să ieși cu el în oraș. Întâlnirile erau plăcute la început, dar pe măsură ce atracția sexuală s-a risipit, numai simți aceiași fluturași în stomac de fiecare dată când îți cere să ieșiți în oraș. Nu mai simți nici chef, între noi fie vorba. Mai degrabă ai prefera să ieși fără el decât în compania lui.

10. Începi să fii atentă la alți bărbați. E perfect în regulă ca din când în când să admiri câte un tip bun pe stradă, dar nu e prea în regulă să ai un interes față de aceștia, mai ales să începi să iei legătura cu bărbați necunoscuți și să încerci să-ți faci „prieteni noi”.

11. Nu mai ești geloasă. Înainte, te deranja orice apropiere a unei alte femei față de iubitul tău și vice-versa, dar acum, aproape nu-ți mai pasă deloc. Nici măcar nu mai ești atentă dacă există vreo altă tipă care încearcă să flirteze cu el.

12. Nu mai vrei să depui eforturi în relație. Nici o relație nu e perfectă, și absolut toate necesită muncă pentru a funcționa în parametri normali. Dar dacă nu mai ești dispusă să investești în ea, înseamnă că ceva pe undeva a încetat să mai funcționeze.

13. Nu te mai aranjezi pentru el. Înainte, nu te dezlipeai din fața oglinzii ore întregi în încercarea de a te aranja cât mai drăguț pentru el, dar acum, aproape că te vede numai în haine de casă, cu părul nearanjat și nemachiată. Aproape că ai uitat de programarea ședințelor la epilat. Îți spui că toate acestea se întâmplă pentru că te simți confortabilă cu el, dar adevărul este că pur și simplu nu-ți mai pasă cum te vede el. Motivul principal este pentru că nu te mai simți atrasă fizic de el.

Acestea nu sunt toate semnele care-ți spun că te afli într-o relație fără sens, și cu siguranță nu sunt toate cele care-ți confirmă că nu te mai simți atrasă de partener. Ar putea fi mai multe, însă dacă le observi pe majoritatea, ar trebui să începi să te gândești mai serios dacă merită să rămâi într-o astfel de relație sau nu. Desigur, adevărul este doar la tine în suflet, dar ar fi mai indicat să-l știi.

Comentarii