MirunaStie.net

10 SECRETE care stau în spatele TRUCURILOR MAGICE! Nu te mai lăsa păcălit!

Magia este unul dintre cele mai interesante mijloace de divertisment, care îi fascinează pe privitori în primul rând datorită faptului că pare inexplicabilă. Uneori, explicația celor mai uimitoare și mai misterioase trucuri de magie e chiar la suprafață. Iată câteva dintre secretele magicienilor – acum poți să înțelegi cum sunt realizate cele mai faimoase trucuri:

10. Dispariția Statuii Libertății

În 1983, David Copperfield a făcut ca Statuia Libertății să dispară complet. Acest truc poate fi explicat într-un mod foarte simplu. Monumentul a fost acoperit cu o pânză, iar iluminarea sa a fost întreruptă, lăsând numai lumina reflectoarelor. Aceasta i-a orbit pe spectatorii și i-a făcut să creadă că statuia a dispărut, deoarece vederea lor nu a avut timp să se adapteze în întuneric.

9. Dispariția unui camion

Cum faci să dispară un camion (sau o mașină sau un avion) dacă ai spectatori de jur împrejur? Simplu. Trebuie doar să ai o construcție specială deasupra camionului, să ai un public fals format din prieteni și să-i ceri unuia dintre ei să ia camionul de sub construcție. Trucul acesta poate fi făcut numai la tv, niciodată live.

8. Levitația

Un om care plutește în mijlocul străzii nu e un magician. Sub straturile de haine el are un suport de oțel ascuns. Nu sunt folosite niciun fel de puteri secrete aici.

7. Mâna prin oglindă

Ca să-și treacă mâna prin oglindă, magicianul are nevoie de ecrane speciale cu o deschizătură la mijloc. Sunt ascunse două panouri, iar când începe spectacolul, întreaga construcție trece oglinda reală în spate, făcând să avanseze cele două panouri false. La sfârșit, asistenții aduc în față oglinda reală.

6. Transformarea unei bancnote

Pentru a transforma o bancnotă de un dolar într-una de o sută, magicianul împăturește bancnota mai mică într-un mod special și o ascunde în spatele degetelor, apoi o înlocuiește cu cea mai mare, făcând astfel să pară că a efectuat o transformare miraculoasă.

5. Mersul pe apă

Acest lucru se realizează într-un loc unde apa e murdară sau unde oamenii înoată și creează valuri. Important e să distragi atenția spectatorilor și să ascunzi platforma transparentă pe care merge iluzionistul.

4. Eliberarea de lanțurile subacvatice

Secretul acestui truc stă în pregătirea fizică a magicianului. Sarcina asistenților este să slăbească balamalele încuietorilor, iar iluzionistul trebuie să scape de ele și apoi să urce la suprafață.

3. Trucul cărții semnate

Iluzionistul îi dă spectatorului o carte, îl roagă să o semneze, apoi o rupe în 4 bucăți și apoi, ca prin magie, o lipește la loc în fața publicului uimit. Secretul acestui truc este simplu – iluzionistul are o carte împăturită în buzunar, iar cu aceasta este înlocuită cartea semnată. Cartea ascunsă este cea distrusă, iar cea semnată este întotdeauna intactă.

2. Înghițirea unei săbii

Unii învață în ani de zile să înghită săbii, deoarece este o îndeletnicire extrem de periculoasă. Trucul necesită multă pregătire fizică și psihologică. Iluzionistul trebuie să-și dea capul pe spate, astfel încât gâtul și stomacul său să fie în linie dreaptă.

1. Omul fără picioare

Iluzia funcționează atunci când te uiți la magician din față. Dacă îl privești dintr-o parte, o să vezi că partea de la genunchi până la talie e un manechin de plastic. Hainele largi și poziția corpului creează iluzia că magicianul își ține picioarele în mâini.

Citește și 6 teorii ȘOCANTE care arată fața ASCUNSĂ a istoriei! Ultima te va da PESTE CAP!

Oamenii acceptă de obicei teoriile publice în legătură cu orice eveniment istoric, dar e foarte posibil ca acestea să ne fie impuse de persoane care profit de pe seama lor.
Iată câteva teorii alternative în legătură cu evenimentele istorice faimoase, pe care le vei privi dintr-o altă perspectivă. Alternative nu înseamnă însă adevărate, iar informațiile de mai jos nu sunt recunoscute în mod oficial, dar reprezintă noi perspective interesante din care poți analiza o situație sau un eveniment:

1. Teorii despre Titanic

Teoria nr. 1 sugerează că vasul scufundat se numea Olympic, un vas identic cu Titanicul. Acesta a fost construit cu un an înainte și a fost avariat din greșeală, fără să aibă o asigurare care să acopere costurile. Pentru a plăti daunele, White Star Line ar fi decis în secret să schimbe vasele. Planul era ca pasagerii să fie evacuați și trimiși la navele cele mai apropiate, dar Olympic s-a scufundat mult prea repede, iar cele mai apropiate nave nu erau suficient de aproape.

Teoria nr. 2 spune că Titanicul ar fi fost afectat de un incendiu înainte de plecare. Pot fi găsite suficiente dovezi în legătură cu acest fapt în fotografii vechi. Părțile laterale ale buncărului de cărbuni au pete negre și întunecate pe suprafața lor, ceea ce ar putea indica faptul că acolo a avut loc un incendiu.

2. Noi descoperiri egiptene

Oamenii de știință încă discută despre anul construirii piramidelor egiptene, cele mai vechi monumente din lume. Sună amuzant, dar datele propuse de ei au o diferență de câteva sute sau chiar de o mie de ani. De exemplu, se crede că Sfinxul a fost construit în timpul domniei Faraonului Khafre, în anul 25 î.Hr. Totuși, s-a descoperit în 1857 un text care arată că Faraonul Khafre a comandat doar restaurarea Marelui Sfinx, nu construirea sa, așa că monumentul ar putea fi mult mai vechi decât credem.

3. Vânătoarea de comori din Troia

Se crede că orașul Troia era situat pe dealul turcesc Hisarlik, descoperit de arheologul Heinrich Schliemann. Totuși, colegii săi s-au îndoit de descoperirea sa și l-au considerat un vânător de comori. Se spune că Schliemann și-a promovat propriile descoperiri – a găsit niște ruine antice similare și a îngropat niște aur acolo. Muzeele au îndoieli semnificative în legătură cu autenticitatea Comorii lui Priam pe care acest arheolog susține că ar fi găsit-o.

4. Atacul de la Pearl Harbor a fost provocat de SUA

O teorie sugerează că Franklin Roosevelt a înțeles că singurul mod prin care poate influența istoria lumii e dacă intervine în cel de-al Doilea Război Mondial, deși societatea americană avea păreri destul de diferite în legătură cu acest lucru. Această teorie susține că Roosevelt a provocat Japonia să atace SUA dându-i un ultimatum. Pentru un rezultat pozitiv al războiului, se poate să fi luat o decizie bună.

5. Cronologii amestecate

Dinastia Carolingiană este o fantomă istorică. Istoricul Heribert Illig crede cu tărie că primul împărat recunoscut, Carol cel Mare, este doar un personaj fictiv. Arheologii nu au putut găsi nimic pe teritoriul Germaniei de azi care să fi aparținut dinastiei lui, în ciuda numeroaselor menționări ale castelelor lor în cronici.

6. Michael Jackson și-a înscenat moartea și s-a mutat în Bahrain

Mulți fani susțin că ultima fotografie făcută artistului ar fi fost trucată(tonul pielii este diferit).
Persoana care a sunat la 911 a fost foarte calm și nici nu a menționat numele lui Jackson. Înregistrările camerei de securitate au dispărut așa cum a făcut și medicul lui Michael Jackson după apariția acestor știri.
Sicriul a fost închis în timpul funeraliilor, iar despre membrii familiei se susține că nu ar fi plâns sincer. Atunci când jurnalul cântărețului a fost găsit, s-a constatat că, pe unele pagini, cântărețul a vorbit despre înscenarea morții sale.

În vara anului 2016, fiica sa, Paris Jackson, a postat o imagine din Bahrain care a atras atenția publicului. fanii lui Jackson cred că tatăl ei era pe bancheta din spate a mașinii.

Comentarii