MirunaStie.net

4 lucruri SURPRINZĂTOARE care se petrec cu tine atunci când NU te mai SATISFACI SINGUR

Pentru mulți oameni, auto-satisfacerea reprezintă prima întâlnire cu sexualitatea și latura lor intimă. Nu numai cei tineri apelează la acest lucru – mulți adulți recunosc că acesta este unul din modurile lor de a scăpa de stres. Deși e un lucru normal (având în vedere că toată lumea îl practică), acest obicei este încă privit ca un tabu social.

Unii îl condamnă din motive religioase, iar alții cred că indică o problemă mai gravă: dependența de materiale pentru adulți.

Astfel, ai putea să te întrebi dacă în realitate este bine să faci acest lucru sau nu. Ei bine, iată care sunt câteva dintre lucrurile care se întâmplă atunci când încetezi să te mai auto-satisfaci.

Există o mulțime de beneficii fizice, mentale și emoționale ale acestei abstinențe. Iată câteva dintre ele:

1. Vei fi mai productiv

După cum a spus un om care a încetat să se mai auto-satisfacă, vei fi mult mai productiv: „în trei săptămâni în care m-am abținut, am scris 20 de articole, am confecționat un pat, am început să lucrez la o carte și am început să mănânc salată, așa cum ar trebui să facă orice adult normal care se teme că se va îmbolnăvi de inimă. Când am reluat acest obicei prost, toată acea productivitatea mea a dispărut – cât potențial pierdut!”

 

2. Vei avea mai multă energie

Unii cercetători pretind că vei avea mai multă energie dacă nu vei mai face acest lucru. Unii dintre cei care au trecut la abstinență susțin că: „Am dobândit o energie care poate fi aplicată fiecărui domeniu din viața mea. E greu de explicat în cuvinte.”

3. Nu te vei mai simți vinovat

Jim Pfaus, un profesor de neuroștiințe, spune că bărbații și femeile care se autosatisfac se simt vinovați că fac acest lucru: „unii încearcă să ajungă la orgasm de câteva ori pe zi, într-o manieră obsesivă. Natura compulsivă a unor bărbați îi face să repete această activitate frecvent – poate prea frecvent, deoarece ei ajung într-o stare cronică de refractaritate în ceea ce privește energia lor și prestația lor la nivel intim.

 

4. Vei fi mai doritor de de contacte intime

Bineînțeles că vei avea mai mult chef pentru partidele intime – iar energia economisită îți va folosi foarte mult. Pfaus exprimă: „dacă te auto-satisfaci frecvent, ești într-o stare de refractaritate. Deci, dacă stai cuminte o zi sau două, s-ar putea să observi că apetitul tău pentru intimitate va fi mult mai puternic. Totuși, fiecare persoană e diferită și ce funcționează pentru unul s-ar putea să nu funcționeze pentru celălalt.”

Castitatea este ceva de care ar trebui să te bucuri – în mod paradoxal – alături de un partener.

Citește și Dacă ai făcut aceste 8 tipuri de AMOR, ești într-o RELAȚIE serioasă cu un BĂRBAT care te IUBEȘTE

Așa cum probabil știți deja, contactul intim este foarte important într-o relație. Acesta vă poate lega mai tare pe tine și pe partenerul tău și vă poate ajută să vă detensionați sau să treceți peste momentele grele cu care vă confruntați. Cu toate acestea, atunci când ești într-o relație de lungă durată, ai sesizat probabil că până și interacțiunile intime se schimbă. Acesta nu este neapărat un lucru rău, ci poate însemna că ați învățat să vă cunoașteți foarte bine unul pe celălalt și să vă prioritizați timpul.
Iată care sunt cele mai comune și amuzante tipuri de interacțiuni intime la care apelează cuplurile de lungă durată.

1. Contactul intim pe canapea

Vă uitați la seriale în pijamale, vă aprindeți puțin și alegeți să vă lăsați purtați de focul pasiunii, apoi vă opriți și continuați să vă uitați la serial.

2. Somnul și îmbrățișările de prânz din weekend

Atunci când ambii parteneri sunt ocupați și lucrează în timpul săptămânii, weekendurile devin momentele potrivite pentru puțin romantism. Trândăviți în pat, prea leneși ca să vă dezbrăcați. Aveți o mică întâlnire romantică, apoi adormiți și visați frumos. Perfect.

 

3. Contactul rapid

Odată ce știți ce butoane să apăsați, puteți avea parte de o partidă de amor grozavă în doar câteva minute.

4. Ordine și curățenie

Atunci când partenerii se cunosc îndeajuns de bine unul pe celălalt, vor ști ce să facă astfel încât să nu piardă prea mult timp după făcând curățenie după ei.

5. Poziția leneșilor

Să recunoaștem că ne-am aflat cu toții în această situație la un moment dat. Stați amândoi întinși și vă mișcați cât mai puțin posibil pentru a atinge rezultatele dorite.

 

6. Nu renunțați la haine

În aceeași categorie cu partidele de amor de scurtă durată intră și cele în care partenerii nu se mai obosesc să se dezbrace complet. Vă puteți distra de minune doar scăpând de lucrurile esențiale.

7. Hai să nu experimentăm

Deși în mod normal partidele de amor ar trebui să fie interesante și interactive, există și numeroase momente în care ambii parteneri preferă să apeleze la lucrurile pe care le știu deja și care funcționează întotdeauna.

 

8. Nu e nevoie să facem asta

Atunci când tu și partenerul tău aveți o relație serioasă, pasiunea nu dispare, însă voi vă maturizați. Astfel, este foarte posibil ca, uneori, să mergeți la culcare fără să mai aveți neapărat contact intim. Asta înseamnă că vă apreciați și vă bucurați unul de celălalt și fără acest gen de interacțiune.

Comentarii